Instalație Dor
Instalția Dor este compusă din 6 tablouri ce întruchipează individual:
Portretul unei bătrâne
O inimă anatomică
Capul unui porc
Capul unui Cocoș
O roșie cu brânză
Un fuior
Fiecare piesă se regăsește în pagina de jurnal pe care am împărtășit-o în expoziția Ecouri și Lumini.
“Mi-e dor. Mi-e dor să aud cocoșul în fundul curții cum anunță că vin neamurile, că la noi în ogradă se știa că clar de auzi glasul orătăniei în mijlocul zilei primești vizite.
Mi-e dor de dorul lu mamaie, care aștepta să terminăm școala mai ceva ca noi. Era mereu la gard cu inima uscată și ea de dorul nostru, ne aștepta cu prima roșie coaptă din grădină și o bucată de brânză de oaie rămasă de un an în urmă la saramură.
O dată ce mâncai prima roșie, deveneai responsabil de toată cultura și apoi de gospodăria întreagă. Uitai de tine și de orice grijă, că nu aveai timp de așa ceva, atunci am învățat că munca cu mâinile, cea fizică mă va face fericită. Atunci am primit primul proiect de amenajare interioară, cotețul porcilor era văruit în fiecare an de mine și sora mea și niciun porc n-a făcut reclamație vreodată. Mi-e dor să scarpin porcii după ce si-au umplut burțile cu știr cules dimineața din vie, lături și ce mai rămânea din cerealele de peste iarnă.
Și nu în ultimul rând mi-e dor de duminicile în care ne strângeam la șanț unde poveștile femeilor din sat creau un freamăt de înțelepciune și voie bună.
Îmi aduc aminte cum îmi țineam ochii deschiși cu greu stând cu capul pe iarbă lângă ele, încercând să nu scap firul poveștii și ca să nu adorm, mă ridicam în capul oaselor și mai scărmănăm niște lână. În sat duminica nu munceai, dar asta nu însemna ca nu poți toarce niște lână ca să ne facă șosete și ilice. Iar mirosul acela de lână toarsă amestecat cu cel de iarba proaspăt cosită și eventual unul de brânzoaice, mă fac azi în timp ce termin această lucrare să mă simt acaparată de dor.”
Instalția Dor este compusă din 6 tablouri ce întruchipează individual:
Portretul unei bătrâne
O inimă anatomică
Capul unui porc
Capul unui Cocoș
O roșie cu brânză
Un fuior
Fiecare piesă se regăsește în pagina de jurnal pe care am împărtășit-o în expoziția Ecouri și Lumini.
“Mi-e dor. Mi-e dor să aud cocoșul în fundul curții cum anunță că vin neamurile, că la noi în ogradă se știa că clar de auzi glasul orătăniei în mijlocul zilei primești vizite.
Mi-e dor de dorul lu mamaie, care aștepta să terminăm școala mai ceva ca noi. Era mereu la gard cu inima uscată și ea de dorul nostru, ne aștepta cu prima roșie coaptă din grădină și o bucată de brânză de oaie rămasă de un an în urmă la saramură.
O dată ce mâncai prima roșie, deveneai responsabil de toată cultura și apoi de gospodăria întreagă. Uitai de tine și de orice grijă, că nu aveai timp de așa ceva, atunci am învățat că munca cu mâinile, cea fizică mă va face fericită. Atunci am primit primul proiect de amenajare interioară, cotețul porcilor era văruit în fiecare an de mine și sora mea și niciun porc n-a făcut reclamație vreodată. Mi-e dor să scarpin porcii după ce si-au umplut burțile cu știr cules dimineața din vie, lături și ce mai rămânea din cerealele de peste iarnă.
Și nu în ultimul rând mi-e dor de duminicile în care ne strângeam la șanț unde poveștile femeilor din sat creau un freamăt de înțelepciune și voie bună.
Îmi aduc aminte cum îmi țineam ochii deschiși cu greu stând cu capul pe iarbă lângă ele, încercând să nu scap firul poveștii și ca să nu adorm, mă ridicam în capul oaselor și mai scărmănăm niște lână. În sat duminica nu munceai, dar asta nu însemna ca nu poți toarce niște lână ca să ne facă șosete și ilice. Iar mirosul acela de lână toarsă amestecat cu cel de iarba proaspăt cosită și eventual unul de brânzoaice, mă fac azi în timp ce termin această lucrare să mă simt acaparată de dor.”
Instalția Dor este compusă din 6 tablouri ce întruchipează individual:
Portretul unei bătrâne
O inimă anatomică
Capul unui porc
Capul unui Cocoș
O roșie cu brânză
Un fuior
Fiecare piesă se regăsește în pagina de jurnal pe care am împărtășit-o în expoziția Ecouri și Lumini.
“Mi-e dor. Mi-e dor să aud cocoșul în fundul curții cum anunță că vin neamurile, că la noi în ogradă se știa că clar de auzi glasul orătăniei în mijlocul zilei primești vizite.
Mi-e dor de dorul lu mamaie, care aștepta să terminăm școala mai ceva ca noi. Era mereu la gard cu inima uscată și ea de dorul nostru, ne aștepta cu prima roșie coaptă din grădină și o bucată de brânză de oaie rămasă de un an în urmă la saramură.
O dată ce mâncai prima roșie, deveneai responsabil de toată cultura și apoi de gospodăria întreagă. Uitai de tine și de orice grijă, că nu aveai timp de așa ceva, atunci am învățat că munca cu mâinile, cea fizică mă va face fericită. Atunci am primit primul proiect de amenajare interioară, cotețul porcilor era văruit în fiecare an de mine și sora mea și niciun porc n-a făcut reclamație vreodată. Mi-e dor să scarpin porcii după ce si-au umplut burțile cu știr cules dimineața din vie, lături și ce mai rămânea din cerealele de peste iarnă.
Și nu în ultimul rând mi-e dor de duminicile în care ne strângeam la șanț unde poveștile femeilor din sat creau un freamăt de înțelepciune și voie bună.
Îmi aduc aminte cum îmi țineam ochii deschiși cu greu stând cu capul pe iarbă lângă ele, încercând să nu scap firul poveștii și ca să nu adorm, mă ridicam în capul oaselor și mai scărmănăm niște lână. În sat duminica nu munceai, dar asta nu însemna ca nu poți toarce niște lână ca să ne facă șosete și ilice. Iar mirosul acela de lână toarsă amestecat cu cel de iarba proaspăt cosită și eventual unul de brânzoaice, mă fac azi în timp ce termin această lucrare să mă simt acaparată de dor.”
